Cu totii am intalnit cel putin odata doua categorii de oameni...cei care iti povestesc ce au trait cu emotie si lacrimi in ochi...si cei care iti povestesc CE AU. Diferentele le poate vedea pana si un orb. Pentru ca nu ai nevoie sa vezi nimic. Ci sa asculti. Si sa simti emotia cu care acel om incerca sa iti transmita putin din ce a trait. Cel care doar ARE nu prea are ce sa iti povesteasca. Pentru ca tot ce are, gasim peste tot. Obiecte. In schimb....emotii....nu ai de unde sa iei....decat sa traiesti si sa daruiesti.
Cand iti dai seama ca nu conteaza locul in care te afli, ci felul in care te face sa te simti si ce amintiri iti lasa, iti dai seama ca asta conteaza. Iti dai seama ca ti-ai legat atat de mult fericirea de obiecte, pierzand timp pretios. Timp care iti putea fi cel mai bun prieten in construirea unor amintiri de neuitat, dar ai ales sa colectionezi obiecte care nu iti dau prea multe batai de cap.
Cine vrea sa ajunga la final, sa se uite in urma, si sa isi da seama ca nu a simtit mai nimic din toata inima? Nimeni...Si totusi de ce astepti asta? Pentru ca nefacand nimic, asta va fi rezultatul. Nimic nu se intampla fara voia si dorinta noastra.
De multe ori frica ne conduce....dar daca stai sa analizezi, iti dai seama ca teama ta era nefondata. Era doar necunoscut. Necunoscut nu inseamna teama, ci dorinta.
Asa ca umpleti zilnic cufarul cu amintiri, nu cu obiecte. Intr-o zi iti veti multumi. Iti vei da seama ca esti mult mai bogat decat credeai.
