Nu oamenii ne dezamagesc...ci asteptarile noastre prea mari

   Mereu avem asteptari....asteptam ca ceilalti sa ne iubeasca intr-un fel anume,asteptam sa primim fara sa oferim...asteptam...

   Ne asteptam sa ne iubeasca in felul dorit de noi, sa ne vorbeasca in felul dorit de noi, sa se poarte asa cum ne purtam noi.
   Aici este vina noastra...un om se poarta asa cum stie, cum a fost educat; si ne iubeste asa cum simte.
   Nu avem nici o putere asupra acestor lucruri.

   Cel mai bine e sa nu ne asteptam la nimic din parte cuiva. Daca ne va surprinde placut, vom fii fericiti...daca nu....nu vom fii dezamagiti.
   Singurii de la care ar trebui sa avem asteptari am fi noi insine. Peste dezamagirile provocate de ceilalti poti trece in timp...dar cand te dezamageti pe tine e grav.

   Dezamagirea e o lectie dureroasa dar sanatoasa. Fara ea nu am avea de unde sa stim cui sa daruim increderea noastra in continuare, si cine nu mai este demn de ea.
   Este ca un cer innorat, dar dupa el aflandu-se un soare mai puternic ca niciodata.
   Si dezamagirea are rolul ei in viata noastra. Nu iti dai seama cat esti de puternic pana nu devine singura solutie.

   "Cand nu mai poti...mai poti putin".

Prietenia...o comoara nepretuita indeajuns

   Un singur cuvant si atat de multe emotii. Cel mai amuzant la prietenii e faptul ca se destrama cele in care credeai cel mai mult, iar cele carora nu le dadeai nici o sansa...au rezistat.

   Prieten in adevaratul sens al cuvantului e cel care stie ce o sa raspunzi la unele intrebari, care iti citeste tristetea in ochi si nu are nevoie de explicatii pentru a intelege ce se intampla in sufletul tau, cel care nu se supara daca il corectezi fiindca stie ca o faci pentru binele lui. Pentru mine prietenia e un drum pe care pasesti neincrezator, dar cu timpul iti dai seama ca nu vrei sa aiba un final. Sa poti evolua langa acel om este cea mai mare dovada de prietenie.

      Daca iti stie toate apucaturile si totusi este langa tine...asa va ramane. O prietenie adevarata  valoreaza enorm, pentru cine stie sa o pretuiasca.
    Se spune ca daca prietenia dureaza de cel putin 7 ani...a devenit parte din familie. Daca aveti norocul sa intalniti o astfel de persoana, aveti grija de ea. Putini sunt cei care au parte de prieteni adevarati.
   Pe parcursul vietii descoperi ca iti poti numara adevaratii prieteni pe degetele unei singure maini.
 

Am uitat sa simtim...sa ne bucuram...sa traim

    
      Vad tot mai multi oameni care sunt stapaniti de frica. De ce vor spune ceilalti, de ce parere vor avea ceilalti. Mereu aud acelasi cuvant...ceilalti. Dar eu? Unde este acest cuvant? Eu ce simt sa fac? De ce nu va puneti prima data intrebarea asta?
       Am vazut oameni care simteau nevoia sa rada cu gura pana la urechi, sa se imbratiseze, sa planga, sa simta pur si simplu. Dar ceva ii oprea. Ceva le spune stop, nu se cuvine sa faci asa ceva. Se vor uita ceilalti la tine. Toti am actionat asa mecanic o perioada de timp. Pana in momentul in care am vazut cat de eliberator este sa iti dai voie sa simti. Sa faci ce simti, sa traiesti.
      Cand vad intr-un spatiu public oameni razand cu gura pana la urechi, zambesc...sau rad alaturi de ei. Spre deosebire de robotii care spun:vai dar ce galagiosi sunt...sa faca liniste. Adevarata viata este galagioasa.
     Cand vad un om care e pe punctul de a rabufni in plans nu e semn de slabiciune. Inseamna ca omul ala simte. Are un suflet.
    Ne este frica sa zambim cand mergem pe strada pentru ca oamenii au impresia ca suntem nebuni...poate ni s-a intamplat ceva frumos sau poate suntem indragostiti. E dreptul nostru sa zambim exact cand simtim.
    Acei oameni trec pe langa noi, isi traiesc viata lor trista, condusa de reguli din evul mediu...asta nu inseamna ca trebuie sa ii lasam sa ne fure zambetul.

   Simti sa plagi? Plangi!
   Simti sa zambesti? Zambeste!
   Simti sa iubesti? Iubeste!
   Tu doar fa ce simti, lasa-i pe ceilalti. Tu traieste-ti propria viata, propria fericire.

Cei care intra cu bocancii in viata ta...

   Unii oameni intra in viata si sufletul tau cu bocancii...calcand in picioare tot ce ai reusit sa sadesti frumos acolo. Poate fara sa isi dea seama...De multe ori ii lasi sa intre in sufletul tau sperand ca nu iti vor face rau. Din pacate, de cele mai multe ori, increderea asta oarba ne-a distrus...

   Lasati oamenii frumosi in sufletul vostru, pe cei care nu sunt demni de el lasatii afara...dar nu lasati pe nimeni sa stea in prag. Stiti cum e...cine vrea sa ramana e bine venit, cine nu...sa plece. Dar nu bloca calea altora.

   Oamenii care fac asta au fost raniti candva prea mult...Iar durerea provocata de aceste rani se pare ca a fost mai mare decat sentimentele bune din ei.

Daca ai putea...ai da restart vietii tale?

   Intr-o zi, am primit aceasta intrebare din partea unui om special. Usor surprinsa de aceasta intrebare, recunosc ca am vrut sa ma gandesc putin la ea.

   Dupa putin timp...am realizat defapt ce voia cu adevarat sa intrebe. Cand incerci sa raspunzi, incepi sa te gandesti la lucrurile care ti s-au intamplat pana acum. Bune sau rele. Fiecare dintre ele au avut o contributie la conturarea ta ca om. Fara ele nu ai fi omul de astazi. Daca esti multumit de omul pe care il vezi in oglinda...raspunsul la intrebarea lui ar fi nu.

   Daca as da restart nu doar ca as pierde oamenii rai pe care i-am intalnit, dar si pe cei buni...
   Cred ca ar fi ingrozitor sa poti sa dai restart vietii tale (imaginar vorbind). Oamenii sunt mereu nemultumiti si dornici de mai mult. La fiecare greseala, ar vrea o noua sansa.

   La final am raspuns nu...fericita ca am reusit sa inteleg adevarata intrebare. Esti multumita de omul care esti astazi?😌

Ne place sa complicam totul...

   Mereu ne plagem ca nimic nu ne iese...dar nu facem mare lucru sa evitam asta. Cand traim ceva simplu, facem cumva si reusim sa complicam totul. Scepticismul nostru e prezent mereu. Daca ceva ni se pare simplu, ne gandim imediat ca e si gresit,nu are cum sa fie asa usor...ba da se poate.

   Ne complicam vietile inutil, ca mai apoi sa ne plangem de mila. Mereu suntem in cautarea unor scuze...Daca am cauta mai multe solutii , nu scuze, ne-am da seama ca partea plina a paharului e mai importanta decat cea goala. Amestecam lucruri diferite intre ele...uneori fara sa ne dam seama, alteori crezant ca o problema o poate face sa dispara pe cealalta.

   E ca la scoala...daca o iei pas cu pas, vei ajunge la rezultatul corect, dar daca sari o etapa...totul se duce de rapa.

   Hai doar sa traim...sa gandim mai putin si sa simtim mai mult. Sa nu mai cautam nod in papura vietii. Alta nu veti mai avea....bucurati-va de asta pe care o traiti acum.

Frica de a spune ce gandesti cu adevarat...

   Un subiect destul de blamat. Ne este frica sa spunem ce gandim cu adevarat pentru a nu fi exclusi sau intelesi gresit. Daca cineva spune exact ce gandeste, nu inseamna ca e nesimtit, ci ca e sincer. E mai simplu sa jignim decat sa ascultam pana la capat.

   Cand auzim ceva ce nu e pe placul nostru, primul instinct este sa argumentam si sa schimbam subiectul. Ceea ce avem nevoie, se numeste autocontrol. Puterea de a asculta opiniile celorlalti, fara a avea  impresia ca vor sa le schimbe pe ale noastre.

   Ne este frica sa spunem ceea ce gandim, ca poate omul din fata noastra se supara sau isi schimba parerea despre noi. Nu prea ai cum sa comunici sincer cu astfel de persoane, ci doar superficial. Asta inseamna ca la fiecare fraza sa ii anticipezi reactia. Obositor si fals.....
    Daca frica a ajuns sa ne controleze si cuvintele, inseamna ca am devenit niste roboti.
  

Capcana de a fi ca ceilalti si de a fi pe placul tuturor....

     Stam prea mult timp blocati in capcana asta...pana obosim. Devine extrem de obositor si deprimant sa incerci sa ii multumesti pe toti, e doar o iluzie.

     Ti se impune sa fi pe placul celorlalti, altfel nu te vei putea integra...asta incepe inca din copilarie. Daca ceilalti frecventeaza anumite locuri, vei merge si tu...chiar daca ti se pare ca nu ti se potrivesc. Asta am facut toti pana in momentul in care am devenit constienti de anumite lucruri.

     In adolescenta, unii continua in acelasi mod, dar altii incep sa isi traiasca propria viata. Invata sa se asculte prima data pe ei. Sigur ati intalnit persoane care fac lucrurile ''putin altfel'' fata de ceilalti. Ei au auzit cele mai multe voci care spuneau ca este imposibil si sa faca ce fac ceilalti. Nu cei care se detaseaza de ''turma'' au o problema. Ci cei care raman in ea judecandu-i pe cei care au curajul sa iasa.

     Oamenii frumosi, sunt cei care nu copiaza pe nimeni. Sunt ei...pur si simplu...incapatanati,orgoliosi...cu toate defectele lor macar au curajul de a nu fi o copie.

     Probabil ati observat ca aceasta tipologie de oameni au un aer relaxat, se poarta natural, fiindca nu li se deruleaza nici o regula in cap pe care trebuie sa o urmeze.

    Cel mai nederept, mi se pare atunci cand opinia ta nu este acceptata, dar tu trebuie sa o accepti pe a celorlalti. Zambind chiar, ca de...sa nu pari lipsit de bun-simt. Seamana cu descrierea unui bibelou,nu? Sa stai, sa zambesi si sa aprobi.

   Majoritatea oameni confunda exprimarea unei opinii diferite de a lor, cu lipsa ta de bun-simt. Asta fac oamenii care nu au capacitatea de a asculta fara sa judece sau sa schimbe ceva.

   Daca inca incerci sa ii multumesti pe toti nu vei face decat sa uiti de tine. Si te vei trezi intr-o zi, te vei uita in oglinda si nu te vei recunoaste . Iti vei da seama, ca nu e viata pe care iti doresti sa o traiesti. Atunci, s-ar putea sa fie pre tarziu...
   

   

Oamenii au dreptul sa viseze....

   Orice om viseaza....mintea iti zboara fara sa vrei acolo unde o ideamna inima. Cei carora le-au fost incetinite visele, au devenit reci. Fara speranta si uita sa viseze; si mai ales uita ca un vis nu are termen de valabilitate.

   Rautatea se instaleaza in sufletul lor. Dar mai rau este faptul ca  acei oameni, vor sa distruga visele celor care inca mai cred in ele. Avem nevoie de un vis pentru a suporta realitate. Sau mai multe.....
Nimeni nu are dreptul sa iti spuna ca e imposibil. Nimeni nu stie de ce esti in stare. Poate nici tu...
Daca ne-a fost dat un vis, ni s-a dat si puterea de al indeplini. De cele mai multe ori, nu destinatia conteaza, ci calatoria. In drumul spre visul nostru cunoastem oameni, sentimente, locuri, si pe noi desigur. Foarte putini sunt cei care se cunosc pe ei insisi.

   Nu le dati voie celorlalti sa va taie aripile. Zambiti-le si mergeti mai departe. Aveti dreptul sa visati si sa traiti. Intai pentru voi, dupa pentru ceilalti.

Planuri sau dorinte pentru 2017 ...?!

     Un nou an...un nou inceput; sperante noi...vise noi.

-exista o diferenta majora intre planurile si dorintele de la inceputul fiecarui an. Imi doresc lucruri fara a le transforma in planuri. Nu stiu de ce, dar viata cand aude de PLAN parca vrea sa te convinga ca nu exista acest cuvant.
 -sper doar la un an linistit, plin de iubire si sanatate.
     Un nou an, inseamna, un nou capitol din cartea fiecaruia dintre noi. O carte intitulata VIATA.
     Sa lasam noul an sa ne surprinda si sa nu ne mai facem asteptari.
     Sa nu lasam nici o oportunitate sa ne scape...mai bine regreti ceva ce ai facut decat ceva ce ti-a fost prea frica sa faci.